Skittles – Taste the rainbow

Observ ca subiectul a luat amploare, se discuta aprig pe marginea lui. A.E. (www.sfert-de-secol.ro) a lansat un post interesant despre generatiile secolului 20. D.C. (www.blogdebanatean.wordpress.com) continua ideea, intra in detaliu si face, cum singur spune, o polemica generationista. Nu pot sa fiu pasiv la acest subiect, asa ca voi incerca sa imi exprim punctul de vedere.

Cei din 1920-1940 ne-au fost sau ne sunt inca bunici, cei din 1940-1960 parinti iar cei din 1960-1980 ne-au aratat ca se poate.

Acestia din urma pot fi impartiti in doua categorii : cei care au ramas in Romania (1) si cei care au plecat/fugit (2). Ambele categorii au prins schimbarea din mers, la cald, fie in Romania, fie undeva prin lume.

(1) Printre cei ramasi in tara se numara astazi multi dintre oamenii de succes cu afaceri solide, care au muncit pentru a se realiza pe cont propriu.  Ii cunoastem cu totii…macar pe cativa dintre ei.

(2) Cealalta categorie, aventurierii, avand 20-30 de ani in 1989, daca nu s-au urcat pe butelia de oxigen sa treaca Dunarea inainte de Revolutie, au facut-o elegant, cu Dacia, dupa 1990.  Multi au plecat cu un sentiment de ura in suflet, fara gand de intoarcere. Nici in ziua de azi nu vor sa auda de Romania, iar potentialul enorm al unei tari in curs de dezvoltare ii lasa reci. Sunt acum la varsta maturitatii, lucreaza pe bani frumosi in vest si nu duc grija zilei de maine. Foarte putini dintre ei revin cu regularitate in tara. Daca o fac, atunci pentru a-si vedea neamurile. Ei nu concep sa isi petreaca un concediu in Romania. Aceasta categorie a resimtit cel mai mult perioada anilor ‘80. Va dau un singur exemplu, restul le veti gasi singuri: daca noi la 16-25 de ani atarnam prin baruri in Piata Unirii ei se bucurau la aceeasi varsta cu 20 de ani mai devreme de o instalatie de iluminat cu becuri pe 12 V, realizata pentru a compensa lipsa de electricitate pe timpul noptii. Am ajuns sa ii inteleg perfect si nu pot sa ii condamn ca nu mai vor sa auda de Romania.

Si acum sa trecem la capitolul Generatia Skittles (asa ii numesc eu, nu este o denumire oficiala) . Sunt copiii nascuti incepand cu anul 1990, multi dintre cei care anul acesta au dat bacul si merg la facultate. Imi permit sa spun ca vorbim despre generatia care va schimba complet Romania. Sunt singurii care o pot face si sper ca o vor face in sensul bun. S-au nascut in capitalism, chiar daca doar la nivel teoretic. Au avut parte de o copilarie in care nu au fost nevoiti sa cante imnul cu fata spre o poza ce atarna in fiecare sala de clasa, chiar si la gradinita. Au mancat dulciuri din import si au baut Coca Cola pe saturate.  Aceasta generatie este cea mai fericita pe care a avut-o Romania. Au un singur motiv sa plece din tara si anume pe fondul migratiei de inteligenta. Nu o vor mai face insa la fel de multi ca si cei despre care am vorbit mai sus.

Nu vreau sa ii criticam pe acestia. Da, sunt diferiti fata de noi, dar sunt primii nascuti intr-un sistem democratic. Poate nu ii vom intelege in totalitate pentru ca au un stil de viata aparte. Aici il voi contrazice pe D.C. in afirmatiile lui despre capacitatea intelectuala a acestei generatii. Stiu ca ai avut de a face cu ei dar nu uita ca fiecare generatie are si uscaturi. Prosti au fost si vor fi mereu, oriunde in lume. In plus, tu te referi doar la o institutie de invatamant in masa. Unde-s multi…se intuneca si curcubeul aromelor. Sunt convins ca exista printre ei oameni capabili, ambitiosi, cititi si cu dorinta de a face ceva serios in viata.

Skittlesii sunt cei care socializeaza mult mai repede decat noi, sunt directi, au un tupeu de multe ori folositor. Nu au jucat tzaca, n-au tras cu cornete si n-au dat foc in spatele blocului la brazii de Craciun. Nu au folosit niciodata o cartele de telefon public, scriu sms mai repede decat tastez eu codul la interfon si sunt mereu up to date cu tendintele de pe piata telefoanelor mobile. Au o gramade de poze digitale si filmari din copilarie, singurele poze alb negru fiind cele editate in Photoshop. Au crescut cu ochii in calculator si nu sufera (toti) de probleme oftalmologice, cum ni s-a spus noua ca vom pati, daca ne uitam mai mult de doua ore la desene animate.

Sper ca in viitor sa fim placut surprinsi de aceasta generatie. Sa vedem de ce sunteti in stare!

Trompeta moderna

De ceva vreme am inceput sa citesc cateva bloguri. Unele sunt scrise de prieteni, altele de necunoscuti. Mai bune, mai rele, fiecare cum poate. Ce sunt de fapt aceste bloguri? Bineinteles ca fiecare blogger are parerea lui personala asupra continutului ce trebuie sa umple paginile albe in format HTML, pentru a adauga inca o fila pe internet, pe care doar doar are cineva rabdare sa o citeasca. Eventual sa dea un comment, sa se faca remarcat sau, de ce nu, un mass cu sorry pentru cei cu DND.

Politicieni, jurnalisti, artisti, studenti sau elevi, rockeri sau manelisti…fiecare e cuprins de aceasta vraja, de a-si expune gandurile si de a le impartasi celor care au timp sa le citeasca.

Bineinteles, fiecare e liber sa spuna ce vrea (in limitele bunului simt si uneori ale Codului Penal) dar constat tot mai des dorinta multor bloggeri de a-si exprima nemultumirile personale cu privire la mediul inconjurator. Citesc des pe bloguri despre probleme ale sistemului social si de invatamant, nemultumiri cu privire la unele persoane, firme, restaurante, baruri, orase, tari, mari, stiluri vestimentare, tramvaie, banci comerciale sau alte institutii,  un fel de TOMAPANTO al Supararii.

Si acum putina teorie. Sunt adeptul teoriei atractiei (nu are nicio legatura cu atractia universala a lui Newton). Pentru cei care ati vazut filmul The Secret, ma bucur ca ati ajuns cu lectura pana aici, pentru ceilalti…va invit sa vizionati filmul. Consider ca fiecare gand “fabricat” in minte are o mare influenta asupra noastra. Orice nemultumire exprimata este o dublare a informatiei, care oricum exista deja stocata in materia cenusie. Aceasta dublare a informatiei negative permite trecerea ei dintr-o zona pasiva a creierului intr-una activa. Asociez acest fenomen cu extragerea unui virus/troian dintr-o arhiva ZIP. De multe ori nici nu este necasara executarea fisierului, acesta ruland automat la prima pornire, cu efecte devastatoare.

Nu sunt un ignorant cu privire la problemele din mediul inconjurator, ma confrunt cu ele, le observ dar nu incerc sa le rezolv pe toate si cu atat mai putin sa ma plang de ele. Si eu as vrea ca Timisoara sa aiba centura, sa nu mai astept sa se faca de 3 ori verde pana sa pot intra pe Calea Aradului, ca dupa aceea sa ma deplasez in spatele unui camion din Bulgaria. Dar am ajuns la concluzia ca nu are rost sa imi bat capul cu astfel de probleme. In plus, imi dauneaza echilibrului meu psihic. Si la fel se intampla cu nemultumirile voastre, pe care le insirati cu atata patos. Va afecteaza in mare masura iar efectele se rasfrang asupra bunei dispozitii, a vietii personale si profesionale cat si asupra celor din jurul vostru. Pentru informatii detaliate despre efectele gandirii pozitive (sau negative) va rog sa consultati carti de specialitate.

Concluzii:

Viata reprezinta mai mult decat un ziar de scandal. Incercati sa nu aratati mereu cu degetul, sa vedeti partile bune si sa lasati pe altii sa isi bata capul cu cele rele. Faceti un test, ignorati timp de o luna toate problemele vizibile care nu va afecteaza direct (aici o sa imi spuneti toti ca va afecteaza absolut orice nu e la locul lui, dar nu e chiar asa) si veti vedea ce bine va simtiti.

Evitati site-uri de genul petitieonline.ro E unul dintre cele mai aberante proiecte pe care le-am vazut. Imi aduce aminte de peretii mazgaliti cu vopsea data cu pensula(ca pe vremea aceea nu erau spray-uri) la 5 ani dupa Revolutie cu lozinici de genul “Jos comunismul”.  Sunt convins ca au ajutat foarte mult la inlaturarea sistemului anterior.

Pe scurt:  Gata cu vaicarelile!

Pentru cei mai pesimisti dintre voi am o poza

Chaos Theory

E stiinta pura. Keppler, Euler, Lagrange si multi altii si-au tocit creioanele. Nici anii ‘80 si ‘90  nu au fost scutiti de carti pe aceasta tema. Suna bine, asa-i? Teoria haosului. Oare lumea moderna i-ar fi dat aceeasi importanta daca se numea “Teoria dinamicii sistemelor nonlineare?” Tind sa cred ca totul tine de PR.

Viata incepe cu prima bataie de inima. De ce a doua nu mai seamna cu prima? Si nici una care urmeaza nu seamana cu precedenta. Ai vrea sa stii ca atunci cand stai in avion si cazi intr-un  gol de aer, totul se ghideaza dupa aceasta teorie?  Oare pilotul stie?  Sau cel de la turnul de control, care l-a trimis prin mijlocul turbulentelor.

Ai putea trai intr-un sistem fara haos? Nu te uita pe biroul tau. Nu ma refer la acel haos. Iti poti imagina lumea aceasta pe dos? Gandeste-te la cel mai nesemnificativ detaliu care te inconjoara si care e dat sa fie asa cum il vezi tu acuma. Incearca sa il schimbi si vezi ce se intampla. Ma urmaresti?

Cred ca am pierdut adevarul pentru un moment. E foarte usor sa il pierzi iar cand il regasesti parca e schimbat. De fapt mi-am inchipuit doar, ca am reusit sa schimb cate ceva, fara sa ma gandesc la ce efect ar putea avea. Dau un pion jos de pe tabla de sah si in urmatorul moment sunt mat. Ce greseala…credeam ca pot sa castig. Aveam totul sub control iar acum strang piesele si le pun in cutie, fara sa tin cont de culoare sau rang. Nu imi place sunetul pieselor din cutie…la fel cum nu imi place sa pierd, dar nu pot juca la nesfarsit. Si acel sunet e nascut din haos. Cred ca as putea sa joc sah pe o tabla mai mare, dupa regulile mele si fara sunet. Accept doar sunetul loviturii puternice cu piesa pe tabla de sah, cand amenint adversarul.

Haosul e schimbator. Poti sa il schimbi si tu sau eu. Oare putem schimba amandoi acelasi sistem haotic? Nu cred ca exista doar haos. Exista in spate si un tipar, care duce spre adevar. Acest adevar ma ingradeste, imi limiteaza tabla mea de sah marita exagerat si imi anuleaza regulile impuse de mine. Uneori il accept asa cum este fara sa ma gandesc prea mult. Pentru mine, acel tipar e bine definit. Il gasesc peste tot. Ma uit in oglinda, da, sunt acolo. Simt o mana calda intinsa catre mine si intind si eu o mana inapoi. Mainile se unesc dintr-o singura miscare iar caldura lor se amplifica. Aparent sunt doua maini diferite, dar vei ramane uimit cat de bine se potrivesc.  Stii ce am facut? Am unit doua sisteme dinamice nonliniare.

Cred ca Henri Poincaré ar fi mandru de mine